RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE pentru mașinile de mare tonaj în perioada caniculară
Maşinile de mare tonaj au interdicţie de a circula pe drumurile naţionale în perioada caniculară. În astfel de zile, TIR-urile sunt cântărite, iar în cazul în care greutatea depăşeşte norma admisibilă, șoferii plătesc amenzi. Scopul interdicţiei este de a preveni deteriorarea asfaltului de pe şosele.
Potrivit legii, camioanele cu o greutate mai mare de 20 de tone nu au voie să circule traseele naţionale între orele 11:00 şi 18:00, dacă temperatura aerului depăşeşte 30 de grade Celsius.
"Sunt care respectă, sunt care nu, li se fac procese-verbale şi sunt amendaţi. Noi, după masa totală, dacă depăşeşte 20 de tone, facem proces-verbal contravenţional. De asemenea, facem controale şi a greutăţii pe osie", a declarat inspectorul Agenţiei Naţionale de Transport Auto, Victor Garbuz.
Unii şoferi nu au reuşit să scape de pedeapsă.
Pe trasee sunt instalate şi indicatoare rutiere, prin care şoferii sunt atenţionaţi despre interdicţie.
"Au fost identificate acele porţiuni şi, respectiv 80 la sută, aceste porţiuni cu indicatoarele circulaţiei rutiere care indică sau sesizează şoferul auto că este interzis deplasarea şi curculaţia camioanelor pe trasee dacă temperatura depăşeşte 30 de grade", a declarat șeful Inspectoratului de Patrulare, Marin Maxian.
Mulţi şoferi nu respectă, însă, acest indicator, iar din această cauză asfaltul devine moale şi se deteriorează.
"Circulă, ieri am oprit vreo câteva camioane, camioane care duc ciment cu o încărcătură mai mult de 20 de tone, se fărâmă asfaltul, avem poduri avariate şi se distruge carosabilul."
Şoferii care nu respectă interdicţia riscă o amendă de până la 2.000 de lei.