Una dintre cele mai mari statui a lui Buddha din lume, reconstituită cu ajutorul noilor tehnologii
Embed:
Una dintre statuile lui Buddha din Afganistan, distrusă de talibani, a fost reconstituită sub forma unei holograme. Inițiativa îi aparține unui cuplu de milionari din China, care a obținut permisiunea UNESCO de a utiliza lumini tridimensionale pe situl arheologic.
Proiectorul a costat peste 100.000 de euro.
Situl arheologic Bamiyan, situat în Munții Hindukush din Afganistan, este celebru pentru cele două statui uriașe ale lui Buddha. Ambele au fost distruse în martie 2001, cu toate că monumentele erau înscrise de UNESCO în lista patrimoniului universal.
De atunci, au fost depuse eforturi internaționale pentru reconstrucția lor.