Ministerul de Externe rus: NATO a încetat orice cooperare cu Rusia
Niciunul dintre programele de cooperare dintre Federația Rusă și Alianța Nord-Atlantică nu mai funcționează la ora actuală, a constatat ministrul adjunct de externe al Rusiei, Aleksei Meșkov, scrie agerpres.ro.
Ultimul contact oficial al Rusiei cu NATO a avut loc cu câteva săptămâni în urmă, când șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, s-a întâlnit la Bruxelles cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
În declarația sa, Aleksei Meșkov a menționat și care dintre părți, în opinia sa, ar trebui să facă primul pas pentru reluarea cooperării între Rusia și NATO. "Propunerea pentru restabilirea relațiilor ar trebui să vină din partea celor care le-au întrerupt", a spus diplomatul rus.
Serghei Lavrov declarase anterior că toate canalele de comunicare pe linia instituțiilor militare de la Moscova și Washington, inclusiv formatul Consiliului Rusia-NATO, au fost înghețate, dar nu la inițiativa Rusiei, ci a părții americane.
"În plan practic, apar inevitabil preocupări pe probleme legate de construcția militară, iar acestea ar trebui rezolvate printr-un dialog sincer direct", a subliniat ministrul rus.
NATO nu a comentat deocamdată declarația MAE rus, dar secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a calificat anunțul făcut de președintele rus, Vladimir Putin, privind consolidarea capacității nucleare a Federației Ruse cu 40 de noi rachete balistice intercontinentale drept o continuare a liniei de conduită a Rusiei.
Citeşte şi: Rusia își mărește arsenalul nuclear. Declarația ameninţătoare a liderului de la Kremlin