Timp şi bani pierduţi. Locuitorii satului Cioara fac navete de 20 de ani pentru investigaţii medicale
Pierd cel puţin jumătate de zi pentru a face analizele generale de sânge şi urină şi cheltuiesc în total 60 de lei pentru transport. Vorbim despre oamenii din satul Cioara, care, în acest scop, fac naveta până în oraşul Hânceşti de 20 de ani. În astfel de condiţii, medicul din sat nu are posibilitatea de a stabili imediat un diagnostic precis.
Medicul de familie din satul Cioara trebuie să aştepte rezultatele analizelor sângelui şi urinei cel puţin două zile.
"Îl trimit la Hânceşti. Azi se duce. Sunt analize care sunt gata într-o zi. Dar trebuie să se ducă şi a doua zi după rezultate. Dar dacă eu îi dau şi biochimie, sau markeri hepatici, acelea sunt gata peste trei zile. Se întâmplă uneori că starea bolnavilor se agravează deoarece analizele foarte greu le primim", a explicat medicul de familie Claudia Mircos.
Sângele şi urina sunt recoltate între orele opt şi zece dimineaţa. Pentru a reuşi, oamenii trebuie să pornească din sat la ora şase.
Cel mai greu în această situaţie le este persoanelor în etate şi mamelor care au copii mici:
"O zi întreagă pierdem ca să dăm analize. A doua zi ne dau rezultatele. Iarăşi trebuie să mergem, şi cheltuim din nou bani".
"- 60 de lei dus şi venit, stăm două, trei ore în rând. - E mult pentru bugetul dvs? - Da, am pensia doar 700 de lei".
"Drumul e costisitor, pierdem timp. Lucrul îl lăsăm baltă acasă. Dacă ar fi pe loc, ar fi foarte bine".
Recent, în cadrul unui proiect finanţat de Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Centrul de Sănătate din Cioara a fost asigurat cu echipament pentru efectuarea analizelor generale a sângelui şi urinei. Acesta nu poate fi însă utilizat, deoarece niciun laborant nu vrea să lucreze în sat.
De asemenea, lipsesc sursele financiare necesare amenajării unui spaţiu adecvat pentru realizarea investigaţiilor.