Jocurile Europene de la Baku: Moldova a câştigat prima medalie de argint
O nouă medalie pentru Moldova la Jocurile Europene. Piotr Ianulov a câştigat distincţia de argint la lupte libere în categoria de 86 de kilograme. Sportivul nostru a fost învins în finală de rusul Abdulrashid Sadulaev. Aceasta este prima medalie de argint obţinută de Moldova la competiţia găzduită de Baku. Pentru acest succes, Piotr Ianulov va primi 160 de mii de lei din partea statului.
Piotr Ianulov a obținut patru victorii până a ajunge în finala categoriei de 86 de kilograme. Luptătorul din țara noastră l-a învins în prima rundă cu 3-1 pe finlandezul Ville Heino.
În optimi, Ianulov a trecut și mai ușor de luptătorul din Belarus, Aliaksandr Hushtyn, scor 3-0.
În sferturile de finală, luptătorul din țara noastră s-a duelat cu ungurul Istvan Veber. Piotr Ianulov a obţinut victoria fără probleme cu scorul de 3-1, iar în semifinale sportivul moldovean a trecut cu același scor de către georgianul Sandro Aminashvili.
Totuşi, în lupta pentru medalia de aur, Piotr Ianulov nu a avut nicio şansă în faţa campionului mondial şi european în exerciţiu, rusul Abdulrashid Sadulaev. Acesta a avut nevoie de un minut şi 38 de secunde pentru a câştiga medalia de aur în faţa lui Ianulov.
În cea de-a şaptea zi a Jocurilor Europene de la Baku, Moldova a fost reprezentată de alţi trei sportivi la lupte libere.
Evgheni Nedealco a obținut o victorie în optimi la 70 de kilograme, dar a fost învins în sferturile de finală cu 3-0 de rusul Magomedrasul Gazimagomedov. În runda a doua a calificărilor, Nedealco a pierdut cu 5-0 în fața sârbului Zaur Efendiev.
La 61 de kilograme, Andrei Perpeliță a fost învins în calificări cu 3-1 de către slovenul Mykola Bolotnjuk.
Iar la 125 de kilograme, Alexandr Romanov a pierdut la fel în calificări, scor 0-3 în fața ungurului Daniel Ligeti.
Moldova a cucerit până acum trei medalii la Jocurile Europene de la Baku. Anterior, Svetlana Saenko şi Alexandru Chirtoacă au obţinut distincţiile de bronz, la fel la lupte libere.