CC A DECIS: Obligarea moldovenilor neangajaţi să-şi cumpere poliţa de asigurare medicală, CONSTITUŢIONALĂ
Curtea Constituţională a stabilit astăzi că prevederea din legislaţie, care îi obligă pe moldovenii neangajaţi să-şi cumpere poliţă medicală, este constituţională. Hotărârea a fost pronunţată în urma unei sezizări a unui grup de deputaţi, care au contestat această obligativitate, în cazul persoanelor care se află în ţară cel puţin 183 de zile într-un an.
Deputaţii au invocat încălcarea mai multor articole din Constituţie şi din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Ministrul în exerciţiu al Sănătăţii, Mircea Buga, a explicat că scutirea unei categorii de cetăţeni de a cumpăra poliţa medicală ar avea un impact negativ asupra fondurilor de asistenţă medicală.
"În fondul asigurărilor obligatorii medicale, nu se vor acumula aproximativ 80 de milioane de lei. Reprezintă de fapt 50 de procente din toate medicamentele compensate, pot fi comparate cu 20.000 de internări. Sau ar fi nefinanţare a două raioane din RM pe parcursul întregului an", a declarat ministrul Sănătăţii.
"Susţinem întru totul poziţia Guvernului în ceea ce spus vis a vis de sesizarea deputaţilor în Parlament", spune reprezentantul Parlamentului Sergiu Bivol.
Nu toţi oamenii văd rostul în poliţa medicală obligatorie.
"Da eu nu ştiu dacă mai are rost, fiindcă unde te duci la spital peste tot trebuie să plăteşti".
"Asigurarea medicală trebuieşte. Astăzi eşti sănătos, dar mâine eşti bolnav. Poţi în aceste 185 de zile să nu fii bolnav niciodată, dar poţi să fii bolnav vreo trei-patru săptămâni la rând".
Poliţa de asigurare obligatorie de asistenţă medicală costă în acest an 4.056 de lei. De reduceri de 50 la sută la procurarea poliţei medicale beneficiază fondatorii întreprinderilor individuale, arendaşii, deţinătorii de patentă, notarii publici, judecătorii şi avocaţii neangajaţi. Proprietarii terenurilor agricole beneficiază de reduceri de 75 la sută.