Show incendiar în etapa din Grecia a X-Fighters. Sportivii au avut execuţii spectaculoase
Show incendiar în etapa a doua campionatului de motocros X-Fighters care a avut loc în Grecia. Australianul Clinton Moore nu a avut rivali şi a câştigat competiţia de la Atena după ce a executat o serie de artificii aeriene extraordinare.
Peste zece mii de oameni au urmărit etapa din Grecia a turneului de X Fighters. În finală pentru titlul de campion au luptat australianul Clinton Moore şi francezul Thomas Pages.
Page a încercat un artificiu aerian în premieră, însă a greşit la o altă execuţie şi căzut de pe motocicletă.
Această gafă l-a costat mult pe francez. Adversarul său din finală, Moore a avut un parcurs de excepţie, reuşind mai multe execuţii spectaculoase. Mai mult decât atât el a efectuat o aterizare fără mâini pe ghidon şi şi-a adjudecat victoria acestei manşe.
Astfel, Clinton Moore a obţinut a doua victorie la rând din cele cinci etape ale circuitului mondial de X-Fighters. Pe locul trei s-a clasat un alt australian, Rob Adelberg. Următoarea rundă va avea loc la Madrid pe zece iulie.