Luptătorul moldovean, Piotr Ianulov a revenit acasă după ce a obținut prima medalie la Baku
Luptătorul moldovean, Piotr Ianulov a revenit acasă după ce a obţinut prima medalie de argint pentru Moldova la Jocurile Europene de la Baku. Sportivul, care a obţinut deocamdată cea mai bună performanţă pentru ţara noastră la competiţia din Azerbaidjan, a fost întâlnit la aeroportul din Chişinău de rude, prieteni şi colegi.
Ianulov spune că nu a avut emoţii atunci când lupta pe saltelele de la Baku, fapt care l-a ajutat să ajungă în finală.
"Nu am avut emoţii. Dacă aveam, nu mai ajungeam în finală. Desigur, acum sunt plin de emoţii. Sunt fericit pentru că echipa s-a pregătit şi a evoluat cu succes. Băieţii au cucerit două medalii, iar fetele, una. În general, lotul naţional a evoluat foarte bine", a spus luptătorul.
Alături de Ianulov, la Chişinău a revenit un alt medaliat de la Jocurile Europene, Alexandru Chirtoacă. Luptătorul de stil liber a cucerit bronzul la categoria de 57 kilograme.
"Sunt fericit că am reuşit să obţin această medalie şi respectiv un rezultat frumos pentru toată ţara. Am o dorinţă ca şi orice sportiv să particip la Jocurile Olimpice. Sper să obţin cota de calificare la toamnă, iar la Olimpiadă să câştig şi o medalie", a spus luptătorul Alexandru Chirtoacă.
Antrenorul lotului naţional de lupte, Ruslan Bodişteanu a rămas mulţumit de evoluţia sportivilor moldoveni la competiţia de la Baku, însă spune că marea provocare abia urmează. Asta pentru că toţi luptătorii visează la Jocurile Olimpice de la Rio.
"Ne bucură foarte mult acest rezultat, pentru că ne dă mari speranţe pentru calificările la Jocurile Olimpice. Continuăm munca, deja avem programate cantonamente, însă vom vedea cum ne vom încadra din punct de vedere financiar", a declarat antrenorul lotului naţional de lupte, Ruslan Bodișteanu.
Svetlana Saenko este a treia reprezentantă a Moldovei care a cucerit o medalie la Baku. Ucraineanca naturalizată a câştigat bronzul la categoria de 75 kilograme.
În urma succesului de la Jocurile Europene, Ianulov va primi din partea statului 160 mii de lei, în timp ce Chirtoacă şi Saenko vor încasa câte 120 mii de lei după ce au câştigat medalii de bronz.