TRAGEDIE la picnic! O fetiță de șase ani a murit de ziua sa de naştere
Tragedie fără margini într-o familie din localitatea Condrița, municipiul Chișinău. O copilă de şase ani a murit după ce a căzut din maşină. În timp ce tatăl ei efectua o manevră cu spatele, uşa automobilului s-ar fi deschis, iar fata a căzut și s-a lovit puternic la cap.
Nenorocirea s-a întâmplat într-o pădure. Familia intenționa să sărbătorească, împreună cu rudele, ziua de naştere a copilei, care a împlinit joi șase ani. Apropiații spun că tragedia s-a produs înainte de a ajunge la destinație. Atât părinții, cât și bunicii fetiţei sunt în stare de șoc.
Cei doi soți mai au doi băieți în vârstă de 21 și, respectiv, 22 de ani, care sunt plecați la muncă în Federația Rusă. Ei urmează să revină acasă pentru a-și conduce sora pe ultimul drum.
Vestea despre tragedie a căzut ca un trăsnet, spun vecinii.
Medicii care au venit la faţa locului nu au putut decât să constate decesul fetei.
Poliţiştii au deschis o cauză penală pentru a stabili toate circumstanţele în care copila şi-a pierdut viaţa.