Turul doi al alegerilor locale: Obiectivele propuse de candidatul PDM la primăria oraşului Căuşeni
Modernizarea drumurilor locale, extinderea rețelelor de apă și canalizare, dar şi iluminarea străzilor. Sunt doar câteva dintre obiectivele candidatului PDM la primăria oraşului Căuşeni, unde duminică se va desfăşura al doilea tur de scrutin pentru alegerea edilului.
Acest parc din Căuşeni a stat mai mulţi ani în paragină. Într-un final, autorităţile locale au reuşit să-l reabilitize.
"Vreau să vă spun că parcul acesta trei ani de zile practic nu s-a făcut nimic, dar la ultimul timp, vedeţi începând de la gardul care este, de la curăţenia care este, la amplasarea terenului de joacă", a spus candidat PDM la primăria oraşului Căuşeni, Grigore Repeşciuc.
În Căuşeni au fost amenajate şi câteva terenuri de joacă pentru copii şi a început construcţia noilor staţii de aşteptare. Oamenii spun că se simt mai în siguranţă, după ce şoseaua a fost îngrădită cu parapete.
Candidatul PDM la funcţia de primar al oraşului a negat zvonurile potrivit cărora grădiniţele se vor închide pe timp vară.
"Grădiniţele în oraşul Căuşeni nu se vor închide, vom activa toată ziua", a declarat Grigore Repeşciuc.
"Mămicile şi tăticii tineri trebuie să munceacă, deci este ireal, este foarte greu să găsească un loc, unde să îşi lase copilul pentru o lună şi jumătate", a precizat directoarea grădiniţei nr. 6 din oraşul Căuşeni, Svetlana Boiştean.
Pentru următorii ani, Grigore Repeşciuc îşi propune să continue proiectele începute în oraş.
"Am câştigat 1,4 milioane de lei pentru a repara drumul. Primordial este pentru oraşul Căuşeni canalizarea. Vreu până la sfârşitul anului macar 80 - 90% să fie iluminat", a conchis candidatul la Primăria Căuşeni.
Duminică, în peste 450 de localităţi din ţară se va desfăşura al doilea tur de scrutin pentru alegerea primarilor.