COMPENSAŢIE GENEROASĂ. Un bărbat a înregistrat o discuţie a medicilor care îl tratau şi a primit bani
Un bărbat din Statele Unite a obţinut compensaţii de jumătate de milion de dolari, după ce a înregistrat discuţia dintre medicii care i-au făcut o colonoscopie. Înainte de anestezie, pacientul şi-a lăsat pornit telefonul, iar când a ajuns acasă, a ascultat coversaţia.
Ceea ce a auzit l-a şocat de-a binelea: medicii şi asistentele au făcut glume pe seama mărimii penisului acestuia, iar un doctor a spus că vrea să îi dea un pumn în nas ca să aibă un aspect mai masculin.
De asemenea, medicii s-au întrebat cum să evite pe viitor o nouă întâlnire cu pacientul şi chiar au scris în fişa sa medicală un diagnostic fals, potrivit căruia, bărbatul suferă de hemoroizi.
Victima a acţionat în judecată spitalul şi a obţinut câştig de cauză, pentru malpraxis şi defăimare.