Când se lansează OnePlus 2 și ce surpriză au pregătit chinezii
Dacă aștepți cu o oarecare nerăbdare lansarea OnePlus 2, acum există o dată oficială pentru ea. De asemenea, compania promite o experiență nemaivăzută pentru lansare și asta pentru că apelează la realitate virtuală, potrivit playtech.ro.
Înainte să vedem o lansare de produs în realitate virtuală, trebuie să știi câteva lucruri despre dotările telefonului. OnePlus 2 va folosi un procesor Qualcomm Snapdragon 810 cu opt nuclee optimizat pentru sistemul de operare pe care compania l-a dezvoltat, numit OxygenOS. De asemenea, va utiliza un port USB Type-C și acesta ar putea fi primul telefon care folosește noul standard. Vitezele de transfer sunt mai mari, dar principala calitate a acestuia este reversibilitatea.
OnePlus are un statut foarte bun, înainte de lansarea noului model. După ce a impresionat în 2014, pentru OnePlus 2 așteptările sunt ridicate. Totuși, popularitatea modelului de anul trecut s-a datorat și prețului destul de scăzut pentru dotări foarte bune. Noul smartphone va fi lansat, conform anunțului făcut de companie pe Google+, pe 27 iulie. Prețul va fi însă puțin mai mare decât al modelului din 2014.
Marea veste este însă că OnePlus le va arăta oamenilor noul telefon prin realitate virtuală. De asemenea, a îmbunătățit casca Google Cardboard. Este tot din carton, dar echipa de "cercetare și dezvoltare" i-a adus câteva finisaje care s-o facă mai comodă și mai durabilă. În orice caz, este prima companie care se folosește de realitate virtuală pentru a-și promova și prezenta un produs.