TENSIUNE în prag de alegeri! Dorin Chirtoacă o dă în judecată pe Zinaida Greceanîi (DOC)
Candidatul liberalilor la funcția de Primar General al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, a anunţat că îl dă în judecată pe contracandidatul său din partea socialiştilor, Zinaida Greceanîi. Mai mult, Chirtoacă arată cu degetul și la Ion Ceban, reprezentatul candidatului PSRM la dezbateri.
"Evident că toate declarațiile mincinoase din această campanie electorală ne-au dezgustat pe toți. Dacă, inițial, am decis să nu le dau importanță și să le ignor, ulterior, am văzut că au întrecut orice limită, inclusiv cea a ignoranței", a declarat Dorin Chirtoacă.
Astfel, liberalul susţine că socialiştii au făcut declarații false și l-ar fi acuzat pe nedrept atunci când au vorbit despre preţul achiziţionării unor troleibuze.
"La minciunile lansate de ei precum că noi am fi cumpărat, intenționat, troleibuze la prețuri mult mai mari, am primit un răspuns oficial de la compania Skoda, conform căruia un troleibuz costă între 420.000 euro și 560.000 euro. Mai mult ca atât, vă pot prezenta și un răspuns de la compania Skoda de acum 3 ani, în care este indicat că prețul unui troleibuz este de cca 400.000 euro", a spus Dorin Chirtoacă.
Liberalul a mai menționat că declarațiile mincinoase au fost făcute de Ion Ceban, reprezentantul Zinaidei Greceanîi, la o dezbatere televizată, unde socialistul ar fi prezentat un răspuns de la compania Skoda conform căruia un troleibuz ar costa 90.000 euro.
„Îi acționăm în judecată pe socialiștii Zinaida Greceanîi și Ion Ceban și cerem despăgubire fix 100 troleibuze noi ca să le treacă pofta să mai umble cu minciuni. Iar noi, respectiv, vom continua să asamblăm troleibuze cu 150.000 de euro, cel mai mic preț posibil", a mai spus Dorin Chirtoacă.
Socialiştii nu au reacţionat, deocamdată, la anunţul făcut de Dorin Chirtoacă.