Moldova RISCĂ să rămână fără lacuri. E GROAZNIC ce s-a întâmplat în doar cinci ani
Ţara noastră a pierdut, în ultimii cinci ani, aproximativ 1.000 de lacuri. Cele 3.700 care au mai rămas riscă să sece din cauza gradului înalt de înnămolire.
Potrivit reprezentanților Ministerului Mediului, anual, nivelul apei din bazine scade cu aproape două la sută. În astfel de condiții, în următorii ani, Moldova ar putea rămâne fără lacuri.
Unul dintre cele mai colmatate lacuri din ţară este Ghidighici.
Din cauza procesului de înnămolire, volumul apei în lacul Ghidighici s-a înjumătățit. Acum 50 de ani, adâncimea bazinului era de aproximativ 12 metri. Astăzi, aceasta nu depășește patru metri.
Autoritățile spun că principala cauză a înnămolirii lacurilor este eroziunea solului.
"Ca rezultat al colmatării, are loc procesul de eutrofizare, adică de-a lungul liniei de țărm apare vegetația în masă și treptat, treptat, lacurile dispar", a declarat viceministrul mediului, Lazăr Chirică.
Pe timp de secetă, adâncimea lacurilor se micşorează dramatic, încât peștele moare.
"Dacă să luăm două vase, iată locul nostru reprezintă un vas, două vase cu același volum de apă. Dar într-un vas noi vom pune o substanță solidă, de exemplui nisip. După ce se va evapora apa, prima o să vedeți fundul din vasul cu nisip", a spus șeful Centrului Cercetare și GIS, Gherman Bejenaru.
Tot din cauza înnămolirii a secat lacul din satul Cuhnești, raionul Glodeni. Oamenii se plâng că au rămas fără sursă de apă pentru animale.
Reprezentanții Ministerului Mediului spun că lacurile pot fi salvate prin curățare şi prin întărirea barajelor, însă nu sunt bani pentru astfel de lucrări.