Referendum în Grecia. Reacția reprezentanţilor Eurogrupului
Autorităţile Greciei vor organiza, în data de 5 iulie, un referendum naţional. Poporul este chemat să-şi expună părerea asupra planului de salvare a ţării de la faliment, care ar putea fi semnat astăzi între Atena şi creditorii săi, la Bruxelles.
"Cu puţin timp în urmă am convocat sedinţa Guvernului şi am propus organizarea unui referendum, pentru ca cetăţenii eleni să poată decide ce vor într-un mod suvern. Propunerea a fost susţinută unanim", a anunțat premierul Greciei, Alexis Tsipras.
Reprezentanţii Eurogrupului s-au arătat surprinşi de decizia autorităţilor de la Atena.
"Vreau să spun că sunt surprins negativ de decizia pe care a luat-o astăzi Grecia. Ei au respins ultimele propuneri ale celor trei instituţii", a declarat preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem.
La Bruxelles are loc ultima reuniune a miniştrilor Finanţelor din zona euro.
În cadrul acesteia, ar putea fi semnat un document care prevede prelungirea programului de salvare a statul elen.
Atena are termen până în data de 30 iunie de a plăti datoriile faţă de FMI. Acestea se ridică la 1,6 miliarde de euro.
Dacă acest lucru nu se va întâmpla, statul elen nu va putea evita falimentul. Mai mult, ţara riscă să iasă din zona euro.