Şoferul lui Plahotniuc riscă o nouă amendă
Şoferul pazei lui Vladimir Plahotniuc s-a ales cu o amendă de 600 de lei. Asta pentru că acum două săptămâni a mers pe contrasens, în timp ce-l ducea pe prim-vicepreşedintele Parlamentului la şedinţa Legislativului.
Şoferul riscă să fie din nou amendat. Şi în această dimineaţă el a ignorat regulile de circulaţie. De această dată nu numai poliţia, dar şi Plahotniuc a promis că o să-l sancţioneze.
Data trecută, acesta s-a prezentat din propria iniţiativă la poliţie şi a plătit amenda.
De această dată, se pare că Plahotniuc nici nu a observat că paza lui a ignorat regulile de circulaţie.
Recent, echipa Publika TV a surprins cum maşina în care se afla Vladimir Plahotniuc, dar şi cea a pazei lui, au ignorat regulile de circulaţie.
Potrivit legii, pentru nerespectarea semnelor rutiere, amenda este între 100 şi 200 de lei, iar pentru nerespectarea semnalului semaforului - între 500 şi 600 de lei.