Chemat în Parlament! Directorul ANRE va fi audiat în plen privind problema securității energetice
Avertizările Gas Natural Fenosa precum că unele localităţi ar putea rămâne fără energie electrică miroase a şantaj. Cel puţin de această părere sunt unii membri ai Comisiei pentru Securitate Naţională, care au audiat-o pe şefa acestei instituţii. Şi asta pentru că distribuitorul vrea majorare de 60 la sută a tarifului.
Totuşi, atât parlamentarii, cât şi reprezentanţii SIS nu exclud că la mijloc ar putea fi şi unele provocări din partea transnistreană, invocând datoriile acumulate de companie.
"Datoria până la 1 ianuarie 2014 era în valoare de 457 de milioane de lei, iar pe parcursul anului 2015, din cauza schimbului valutar, s-au acumulat datorii mai mult de 700 de milioane de lei. Dacă această datorie va fi reeşalonată pe mai mulţi ani atunci impactul asupra consumatorului va fi minimizat", a declarat preşedintele Gas Natural Fenosa, Silvia Radu.
Membrii Comisiei cred însă că distribuitorul de energie aplică metoda şantajului pentru a majora tarifele.
"În Republica Moldova există mai mulţi distribuitori, nu numai dumneavoastră, care furnizează energie electrică. Şi auzim astfel de amenintăţi şi şantaj numai din partea companiei dumneavoastră", a replicat membrul Comisiei pentru securitate naţională, Artur Reșetnicov.
"Eu cred că Union Fenosa are surse interne şi noi o să propunem să se facă un audit la Union Fenosa şi nu numai la ei, ci la toţi furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pentru a găsi toate resursele interne care sunt şi în niciun caz să nu mergem la majorarea preţurilor", a propus Veaceslav Untilă.
"Nu excludem probabilitatea declansării unor provocări din partea factorilor secesionişti şi ale Federaţiei Ruse prin sistări ale energiei electrice, eventual înspre iarnă", a menționat ofițerul SIS, Andrei Pascarenco.
Premierul interimar Natalia Gherman a solicitat ANRE să prezinte zilnic Executivului informaţii privind această situaţie.
Totodată, ministrul în exercițiu al Economiei şi directorul ANRE vor fi chemaţi mâine în Parlament pentru a vorbi despre problema aprovizionării cu energie electrică.
Recent, distribuitorul de electricitate a anunţat că mai multe localităţi din sudul şi centrul ţării ar putea rămâne, din 1 iulie, fără curent. Ei au motivat faptul că gestionarii Centralei Electrice de la Cuciurgan ar fi avertizat că vor reduce livrările cu 40 la sută. Cei din urmă au exclus însă posibilitatea reducerii livrărilor de curent.
Între timp, Ministerul Economiei a declarat că cetăţenii vor fi asiguraţi cu energie electrică în proporție de sută la sută, iar la stabilirea tarifelor se va ţine cont de interesele consumatorilor.
- NO COMMENT: Ce fac locuitorii din Armenia dacă sunt nemulţumiţi de preţul la energia electrică (VIDEO)
- REACŢIA Ministerului Economiei la problema alimentării cu energie electrică a Republicii Moldova
- SOLICITAREA premierului interimar către ANRE privind problema alimentării cu energie electrică a ţării