FĂRĂ EMOŢII! Romain Febvre a câștigat etapa a 11-a a Campionatului de Motocross din Suedia
Romain Febvre nu a avut rivali la etapa din Suedia a Campionatului Mondial de Motocross. Francezul a câştigat ambele manşe ale cursei din Uddevalla şi a obţinut a cincea victorie din sezonul actual.
Etapa a 11-a din Campionatul Mondial de Motocross le-a creat probleme celor 29 de sportivi. Unii participanţii nu s-au descurcat cu suprafaţa de pietriş şi au căzut în mai multe curbe, iar doi dintre aceştia nu au încheiat cursa din cauza defecţiunilor tehnice.
În prima manşă, cel mai bine s-a descurcat liderul clasamentului general, Romain Febvre. Francezul a ajuns la finiş cu un avantaj de 15 secunde faţă de al doilea clasat Jeremy van Horebeek.
Febvre a dominat şi manşa a doua, asta chiar dacă a trecut linia de sosire cu un avantaj de o secundă faţă de belgianul Kevin Strijbos.
Astfel, Romain Febvre a reuşit prima dublă din acest sezon şi a câştigat a patra etapă din 2015. Podiumul rundei din Suedia a fost completat de belgienii Jeremy van Horebeek şi Kevin Strijbos.
În clasamentul general, francezul Romain Febvre a acumulat 419 puncte şi are cu 39 mai multe decât campionul mondial în exerciţiu, Toni Cairoli.
Următoarea etapă a competiţiei va avea loc în Letonia pe 12 iulie.