Agenţia spaţială europeană a lansat în spaţiu satelitul CryoSat 2
Agenţia spaţială europeană a lansat astăzi în spaţiu satelitul CryoSat 2, de pe cosmodromul Baikonur din Kazakhstan. Satelitul va crea imagini cartografice ale Pământului. Observaţiile vor face referinţă asupra teritoriului, dar şi a grosimii gheţarilor din ambii poli.
Satelitul Cryosat 2 va măsura timp de minim de trei ani, cu o acurateţe de până la 10% din variaţia anuală, grosimea stratului de gheaţă aflat pe sol sau în largul oceanelor. Primul radar altimetru instalat pe satelit este capabil să funcţioneze în trei moduri, sau scenarii diferite, în funcţie de perioada pulsurilor emise, unul pentru gheţarii de pe apă, iar al doilea pentru cei de pe sol. Al treilea mod se foloseşte pentru marginea suprafeţelor glaciare, unde există denivelări semnificative şi unde reflecţia semnalului emis poate fi distorsionată ca direcţie. Cu ajutorul CryoSat 2, savanţii vor putea înţelege anumite procese care influenţează asupra schimbării climei. În următorii 10 ani, Asociaţia spaţială europeană va lansa alte 20 de satelite pentru cercetări.