VIOLENŢE în vestul Ucrainei. Autorităţile au început să evacueze civilii din regiunea Zakarpatie
Autoritățile ucrainene au început să evacueze civilii din localitatea Mukacevo din regiunea Zakarpatie, în vestul țării.
Ieri seara acolo s-a produs un atac cu pistoale și grenade, în urma căruia cel puțin trei persoane au murit, iar 11 au fost rănite. Cei care au comis violențele sunt un grup de activiști ai formațiunii extremiste "Sectorul de dreapta".
Procurorii au declarat că un grup de 20 de persoane înarmate, care aveau însemnele "Sectorului de Dreapta" au venit în oraș și au cerut o întâlnire cu autoritățile locale. Ulterior, ei au început să tragă în polițiști, dar au fost răniţi şi câţiva civili.
UNIAN scrie că atacul s-a soldat și cu incendierea a două mașini de poliție.
Motivul exact al violenţelor nu este clar, deocamdată. Purtătorul de cuvânt al formațiunii extremiste a declarat că ultranaționaliștii luptă împotriva poliției regionale din Zakarpatie, care ar fi sponsorizată de oligarhul Victor Medvedciuk. Acesta este membru al formațiunii proruse "Partidul Regiunilor". Totodată, ei spun vor să pună capăt contrabandei, care, potrivit lor, este din ce în ce mai înfloritoare în Ucraina.
"Noi nu avem nevoie de nimic. Noi vrem să fie dreptate și oamenii să trăiască normal. Și atunci când noi încercăm să oprim acțiunile de contrabandă, iar pe noi încep să ne omoare, atunci, toate întrebările trebuie să le adresați autorităților", a declarat purtătorul de cuvând al formațiunii Sectorul de Dreapta, Artem Skoropadski.
După atacul din Mukacevo, ultranaționaliștii ucraineni din mișcarea Sectorul de Dreapta s-au adunat în fața clădirii administrației prezidențiale de la Kiev. Ei au cerut, din nou, demisia ministrului de Interne, Arsen Avakov, pe care îl consideră vinovat pentru moartea unuia dintre liderii lor, Alexandr Muziciko, ucis în martie 2014, într-un raid al poliției.
Sectorul de Dreapta este o formaţiune a naţionaliştilor ucraineni radicali, creată în 2013.