Scrisoarea lui Florin Piersic pentru Ponta: Guvernul ne-a luat prizonieri
Actorul Florin Piersic a făcut o analiză a eșecurilor înregistrate de Guvernul condus de Victor Ponta. Într-o scrisoare deschisă, Florin Piersic spune că "publicul e tot mai puţin exigent cu politicienii, se mulţumeşte cu mici şpăguţe electorale şi nu are habar de politica economică", potrivit greatnews.ro.
"Siderantă seninătatea guvernanţilor care au retezat dintr-o mişcare şansele de dezvoltare ale României – anularea investiţiilor din fonduri europene, ştergerea autostrăzilor de pe harta virtuală a ţării, gonflarea pomenilor electorale cu miliarde de lei. Sunt aceiaşi care imaginează autostrăzi în lung şi-n lat, un milion de locuri de muncă, creştere economică la pas şi o bunăstare generală. Promisiuni aiuritoare, pe care o minte lucidă ar trebui să le considere de-a dreptul insultătoare, dar şi măsuri vitale pentru economie sunt acum abandonate lejer, expediate în câteva fraze bombastice, fără nicio explicaţie rezonabilă economic.
România este prizoniera subdezvoltării. Fără investiţii productive, se va zbate pentru o supravieţuire mizeră. Guvernul dă pensii şi salarii de subzistenţă, se împrumută de pe o zi pe alta ca să le plătească, taxează agresiv aceleaşi companii bune platnice şi iroseşte banii pe pomeni şi pe îndestularea clientelei din contracte cu statul.
Dar cui îi pasă? Deşi e campanie, publicul e tot mai puţin exigent cu politicienii, se mulţumeşte cu mici şpăguţe electorale şi nu are habar de politica economică. A ajuns şi el prizonierul politicienilor. S-a alienat: atâtea minciuni şi atâta incompetenţă i-au paralizat simţul critic şi voinţa. Nu mai are nicio aşteptare! Din păcate, turnura pe care a luat-o economia este nefastă, iar trezirea va fi curând şi foarte dureroasă.
Al vostru, Florin Piersic".