Schimbări majore în sezonul următor al Formulei 1. RECORD ABSOLUT de curse
În 2016 vor avea loc 21 de curse în cadrul Formulei 1, ceea ce reprezintă un record absolut. Marele Premiu al Europei va avea loc pentru prima dată în Azerbaidjan şi se va desfăşura în luna iulie. Cursa din Rusia a fost mutată din luna octombrie în mai.
Consiliul Mondial al Federaţiei Internaţionale de Automobilism a aprobat calendarul pentru sezonul 2016 al Formulei 1. Prima cursă va avea loc în Australia, pe 3 aprilie, astfel că 2016 va deveni primul sezon după 1988 care începe atât de târziu.
Principala noutate o reprezintă debutul Azerbaidjanului, care va găzdui Marele Premiu al Europei în luna iulie, în capitala Baku. În 2016 vor fi un număr record de curse, 21.
Germania a fost din nou inclusă în calendar, în ciuda faptului că etapa din acest an, programată la Nurburgring, a fost anulată din motive financiare.
Cursa din Rusia a fost mutată din octombrie în mai. În plus, etapa din Malaezia a fost transferată din luna martie în septembrie, în timp ce Marele Premiu al Marii Britanii se va desfăşura cu două săptămâni mai târziu, pentru a evita o suprapunere cu turneul de tenis de la Wimbledon.
De asemenea, sezonul 2016 va include nu mai puţin de şapte perechi de curse despărţite de o singură săptămână: Australia şi China, Bahrain şi Rusia, Marea Britanie şi Austria, Germania şi Ungaria, Belgia şi Italia, Singapore şi Malaysia şi Statele Unite şi Mexic.
Sezonul se va încheia pe 27 noiembrie, la Abu Dhabi.