Trist, dar adevărat! Satele Moldovei rămân fără oameni (VIDEO EMOŢIONANT)
Lipsa locurilor de muncă este una dintre cele mai mari probleme în multe localităţi din Moldova. Este şi cazul satului Beşalma, din raionul Comrat, unde o treime dintre locuitori a luat calea străinătăţii în căutarea unui trai mai bun. Oamenii sunt la muncă în diferite colţuri ale lumii, iar copiii au rămas în grija buneilor.
Situaţia din familia Eudochiei Diulgher este una tipică pentru satul Beşalma. Cei cinci copii ai ei lucrează departe de casă, iar femeia are grijă de nepoţica de patru ani.
"Au lăsat-o când avea şase luni. Este greu, copilul are nevoie de mamă, care să-i citească, să desenze împreună cu ea. Eu nu am timp, am mult de lucru prin gospodărie", a spus locuitoarea satului Beşalma, Eudochia Diulgher.
Şi Prascovia Topal îşi educă nepotul adolescent, pentru că părinţii acestuia sunt plecaţi la muncă în străinătate.
"Aceasta este fiica mea mai mare, Lena. Ea are patru copii: trei băieţi şi o fată. Acesta este feciorul meu, Valeriu. El are de lucru la Moscova, deja de un an. Când vine acasă, spune: mi-e dor, mamă!", a spus locuitoarea satului Beşalma, Parascovia Topal.
Iar Vasilisa Sarâ a crescut de una singură 13 nepoţi. Cele două fiice ale sale lucrează de ani buni în ţări străine, iar recent au luat şi copiii cu ele. Femeia a rămas singură şi încearcă să supravieţuiască având o pensie de o mie de lei.
"Locuri de muncă nu sunt, îndurăm foame, copiii trebuie îngrijiţi, de aceea oamenii pleacă la muncă în străinătate. Eu am educat 13 nepoţi şi toţi au plecat la muncă. Copiii uită de mamă", a declarat locuitoarea satului Beşalma, Vasilisa Sarâ.
Primarul spune că în sat sunt locuri de muncă, doar că acestea sunt plătite foarte prost.
"Pot fi găsite locuri de muncă, dar cu 1000 - 1500 de lei pe lună. Din păcate, cu aceşti bani nu poţi întreţine o familie, mai ales o familie tânără. Oamenii sunt nevoiţi să plece", a spus primarul satului Beşalma, Valeriu Moş.
Potrivit datelor oficiale, aproximativ 700 de mii de moldoveni sunt plecaţi la muncă în străinătate.