Foşti şefi ai BEM au fost audiaţi la CNA. Ce le-au incriminat procurorii
Fostul președinte al Cosiliului de Administrație al Băncii de Economii Ilan Şor și fostul șef al băncii Viorel Bârcă au fost audiaţi astăzi de Centru Național Anticorupție şi procurorii anticorupţie.
Cei doi sunt învinuiți de gestionarea frauduloasă a instituţiilor financiare, iar, în prezent, au statut de învinuit și află sub control judiciar.
Investigaţiile procurorilor îi vizează şi pe foştii preşedinţi ai consiliilor de administrare a băncilor, actuali şi foşti membri ai Consiliilor, dar şi agenţi economici care au beneficiat de creditele acordate cu pretinse încălcări. În cadrul acestor cauze au fost efectuate mai multe acţiuni de urmărire penală, inclusiv percheziţii şi arestări, iar la această etapă 10 persoane au statut de învinuit.
Ilan Şor și Viorel Bârcă sunt cercetați în două cauze penale, pornite pe faptul încălcării regulilor de creditare de către administraţia BEM şi pentru abuz în serviciu.
PUBLIKA.MD aminteşte că ieri, foştii prim-miniştri ai Republicii Moldova Iurie Leancă şi Chiril Gaburici, precum şi ex-preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe Veaceslav Ioniţă au fost audiaţi în dosarul BEM.
Foştii premieri Iurie Leancă şi Chiril Gaburici, AUDIAŢI în cazul BEM