La studii cu binecuvântarea preotului. Cum poţi deveni student la instituţiile de educaţie teologică
Studenții care doresc să fie înmatriculaţi la Seminarul și Academia Teologică din Chișinău trebuie să obţină binecuvântarea preoţilor.
Viitorii slujitori ai Bisericii spun că au ales această meserie mai mult din necesitățile spirituale, decât materiale.
Alexandru Vascanu are 31 de ani. Deși are deja o diplomă de studii superioare, bărbatul a hotărât să-și urmeze visul din copilărie - cel de a deveni slujitor al Bisericii.
"M-am pregătit mult, din copilărie. Cred în Dumnezeu. Este scopul meu. Când crezi şi le faci pe toate cu dragoste, totul trebuie să-ţi reuşească. În clasa a patra am cântat în cor. Acolo erau doar fete, ceilalţi băieţi râdeau de mine, dar mergem oricum", a spus Alexandru.
Andrei Tofan a absolvit clasa a noua. El a venit să-și depună actele la Seminarul Teologic Ortodox din Chişinău împreună cu tatăl său, care este preot: "Vreau să cunosc mai mult despre credinţă, îmi place teologia. Este alegerea mea personală, dar am ţinut cont şi de sfaturile părinţilor."
"Sperăm că va obţine aici cunoştinţe adânci şi educaţie. Dacă va mai studia şi alte materii îi vor fi de folos", a spus preotul Victor Tofan, tătal lui Andrei.
Cei care vor să studieze teologia vor susține, la sfârșitul lunii august, un examen de admitere.
"Este obligatorie binecuvântarea din partea preotului. Ei mai trebuie să cunoască rugăciunile începătoare, simbolul credinţei, Psalmii 50 şi 90, adică bazele", a explicat Eugenia Olăraşu, secretar al Comisiei de admitere.
Anul trecut, la Seminarului Teologic Ortodox au fost admiși 30 de studenți, iar la Academie au fost înmatriculați 65 de candidați. Taxa pentru un an de studii variază între 6.000 și 7.000 de lei.
- Au depus efort şi au scăpat de contract la universitate. Ministerul Educaţiei a reuşit să-i motiveze pe unii studenţi
- De la buget, la taxă! Ce au păţit studenţii leneşi de la facultăţile universătiţilor de stat
- Lumină Sfântă în Moldova. Focul Haric va fi adus de o delegaţie condusă de mitropolitul Vladimir