Un hacker a spart serverele NASA
foto: Realitatea.net
Un hacker din Texas a mărturisit că a penetrat sistemul informatic al agenţiei spaţiale americane. Jeremey Parker a dovedit, o dată în plus, fragilitatea sistemelor de securitate informatice americane, scrie realitatea.net.
Texanul a reuşit să acceseze informaţii din contul oamenilor de ştiinţă care se ocupă de studiul datelor oceanice, informaţii aparţinând NASA, care veneau prin sateliţi. Hackerul spune că ar fi fost şi plătit de unii oameni de ştiinţă ca să le furnizeze astfel de informaţii.
Este un joc ce l-ar putea costa scump pe Jeremey Parker, pentru că el riscă 10 ani de închisoare, dacă justiţia americană îl acuză de hacking.