FORMULA 1. Marele Premiu al Rusiei de la Soci poate fi anulat
Marele Premiu al Rusiei de la Soci, din luna octombrie, riscă să fie anulat în absenţa unui credit de 64 de milioane de euro.
Organizatorii Marelui Premiu al Rusiei au anunţat că întâmpină grave dificultăţi financiare cu numai trei luni înainte de cursa programată în prima jumătate a lui octombrie.
Veniamin Kondratiev, guvernatorul interimar al regiunii Krasnodar, a dezvăluit că are nevoie urgent să contracteze un credit în valoare de circa 64 de milioane de euro pentru a putea organiza în bune condiţii ediţia din acest an. În caz contrar, acesta afirmă că Marele Premiu al Rusiei va fi anulat.
Potrivit unor informaţii neoficiale, organizatorii au vândut până în prezent circa 20 de mii de bilete pentru cursă.
Rusia riscă astfel să se alăture Marelui Premiu al Germaniei pe lista etapelor anulate în sezonul 2015 din cauza problemelor financiare.
În urmă cu un an, Rusia a debutat în calendarul Formulei 1, iar cursa de la Soci a fost câştigată de Lewis Hamilton, în timp ce Nico Rosberg şi Valtteri Bottas au completat podiumul.