Spectacol în Campionatul Moldovei printre veterani. Poliproject s-a impus în faţa Geotermal
Spectacol în derbyul Campionatului Moldovei rezervat veteranilor. Echipa Poliproject, la care evoluează jucători ca Iulian Bursuc, Oleg Şişchin sau Dănuţ Oprea, s-a impus cu 4-2 în faţa formaţiei Geotermal, din care fac parte campionii olimpici Igor Dobrovolski şi Nicolae Juravschi.
Poliproject a deschis scorul la sfârşitul primei reprize, însă bucuria a durat mai puţin de un minut. Ivan Mandrîcenco a egalat spectaculos pentru Geotermal, stabilind scorul pauzei, 1-1.
În repriza secundă, Alexandru Popovici a adus în avantaj Geotermal după ce a marcat cu călcâiul. Poliproject a avut o revenire spectaculoasă până la sfârşitul meciului, iar Iulian Bursuc a fost jucătorul decisiv pentru echipa sa.
Fostul fotbalist al Daciei a egalat după ce a driblat câţiva adversari. În ultimele patru minute ale duelului, Eduard Văluţă a făcut 3-2, iar acelaşi Iulian Bursuc a stabilit scorul final de 4-2 cu o execuţie splendidă.
"Băieţii s-au stăruit. Eu am dat două goluri, dar este şi meritul echipei. A muncit toată echipa. Practic din acest motiv ne-a ieşit meciul", a spus mijlocaşul Poliproject, Iulian Bursuc.
De partea cealaltă, jucătorii lui Geotermal susţin că au pierdut din cauza condiţiei fizice.
"Meciul este foarte greu, deoarece este o temperatură infernală. Mai ales că nu suntem cei mai în formă sau cei mai proaspeţi din punct de vedere fizic. Totuşi, a existat concurenţa, a existat fair-play", a zis preşedintele CNOS Nicolae Juravschi.
"Jucători buni sunt în ambele echipe. Probabil ei au fost astăzi mai buni din punct de vedere fizic, iar asta a decis soarta partidei în ultimele minute", a declarat mijlocaşul echipei Geotermal, Serghei Epureanu.
În cadrul acestei partide au evoluat mai multe foste glorii ale fotbalului moldovenesc, printre care Oleg Șoimu sau Ion Testemiţanu.
"Eu v-aş spune una, că foştii fotbalişti care au jucat cu şapte ani în urmă demonstrează şi acum la veterani că au practicat un fotbal bun. Eu cred că astfel de meciuri ar trebui de arătat la copii noştri care se antrenează. Veterani care au câte 50 de ani, dar care aleargă şi luptă până la urmă. Ceea ce nu pot spune de copiii noştri care practică fotbalul", a conchis mijlocaşul Poliproject, Iulian Bursuc.
În urma acestei victorii, Poliproject a urcat pe primul loc în clasament, având cu un punct mai mult decât a doua clasată, Geotermal, dar şi cu un meci mai mult disputat.