ÎN CURÂND! Directorul CFM anunță când vor fi puse în circulație trenurile modernizate
Trenurile modernizate a Căii Ferate a Moldovei vor fi puse în circulație până la sfârșitul lunii august. Anunțul a fost făcut de directorul întreprinderii Vladimir Cebotari în cadrul unei ședințe convocate de ministrul în exercițiu al Transporturilor și Infrastucturii Drumurilor, Vasile Botnari.
Potrivit directorului CFM, procesul de certificare a celor cinci trenuri modernizate anterior în România va fi finalizat pe 10 august. Concomitent, uzina reparatoare va efectua un şir de lucrări de reparaţii şi întreţinere a trenurilor, astfel ca garniturile să poată fi exploatate în condiţii de siguranţă şi maximă eficienţă.
Totodată, directorul CFM a anunțat despre începutul lucrărilor de instalare a barierelor automatizate pentru securizarea a 20 de treceri la nivel cu calea ferată. Investiţia se ridică la 67 milioane de lei, dintre care 20 de milioane au fost alocate anterior din Fondul Rutier.
În contextul sporirii securităţii la trecerile peste calea ferată, Vasile Botnari a menționat importanţa utilizării monitorizarii video.
"Odată cu instalarea acestor bariere vom creşte semnificativ siguranţa de traversare a căii ferate. Iar datorită supravegherii video, şoferii nedisciplinaţi, care pun în pericol atât viaţa proprie cât şi a cetăţenilor, vor putea fi sancţionaţi mai dur", a subliniat Vasile Botnari.