Autorităţile de la Ankara au confirmat identitatea autorului atentatului sinucigaş de la Suruc
Autorităţile de la Ankara au confirmat identitatea autorului atacului sinucigaş de la Suruc, soldat cu moartea a 32 de tineri. În urma testelor ADN, a fost stabilit că acesta este un student turc, în vârstă de 20 de ani.
Presa scrie că el avea legături cu teroriştii de la gruparea Statul Islamic. Între timp, doi poliţişti au fost găsiţi morţi într-un oraş din apropierea frontierei cu Siria. Aceştia au fost împuşcaţi în piept în apartamentul în care locuiau, iar crima a fost revendicată de separatiștii kurzi, care acuză poliţia de legături cu jihadiştii.
Tot astăzi, autorităţile de la Ankara au blocat accesul spre reţeaua de socializare Twitter, pentru a împiedica utilizatorii de internet să distribuie imagini de la masacru.
Citeşte şi: Explozie PUTERNICĂ la graniţa Turciei cu Siria: Numărul morţilor a ajuns la 32