Construcţia stadionului Olimpic din Tokyo ar putea începe în 2016, Cum arată conceptul (VIDEO)
Compania care va construi stadionul Olimpic din Tokyo va fi selectată prin concurs. Autorităţile nipone au luat această decizie pentru a reduce din cheltuieli. Stadionul urmează să fie gata în primăvara anului 2020.
Construcţia noului stadion Olimpic din Tokyo va începe în luna ianuarie sau februarie a anului viitor. În 2014, japonezii au renunţat la un proiect deosebit al arenei, asta deoarece cheltuielile se ridicau la două miliarde de dolari.
Astfel, niponii au decis că noul design şi compania care se va ocupa de construcţia stadionului va fi aleasă prin concurs. Astfel, lucrările pentru ridicarea arenei ar putea ajunge până la un miliard de dolari.
"În cazul în care decizia a fost luată pentru a economisi bani, totul ar trebui să meargă în conformitate cu Agenda 2020 a Comitetului Internaţional Olimpic", a spus preşedintele Comitetului de Organizare al Olimpiadei de la Tokyo Yoshiro Mori.
Stadionul Olimpic de la Tokyo trebuie să fie gata în primăvara anului 2020. Totodată, niponii au anunţat că majoritatea edificiilor sportive vor fi construite cel mult la opt kilometri distanţă de satul Olimpic.
Capitala Japoniei a fost desemnată gazda Jocurilor Olimpice din 2020 pe şapte septembrie 2013 la Buenos Aires. În afară de Tokyo, pentru dreptul de a organiza Olimpiada din 2020 au mai luptat Madrid şi Istanbul.
Capitala Japoniei a mai găzduit Jocurile Olimpice în 1964.