ŞOCANT: Mai mulţi oameni au murit după ce un bărbat a deschis focul într-un cinematograf
Cel puţin trei oameni au murit, iar șapte au fost răniţi după ce un bărbat a deschis focul, aseară, într-un cinematograf din statul american Louisiana. Răniţii au fost transportaţi la mai multe spitale, iar o parte dintre ei sunt în stare gravă.
Autorul atacului, în vârstă de 58 de ani, a fost identificat de poliţişti, însă numele lui nu a fost făcut public deocamdată. Forţele de ordine au declarat că bărbatul s-a sinucis. Nu se cunosc nici motivele pentru care bărbatul a recurs la acest gest.
Atacul armat s-a produs în timpul proiecţiei filmului „Trainwreck”. Potrivit poliţiei, în sală se aflau aproximativ 100 de persoane. Un incident similar s-a produs în 2012 într-un cinematograf din Colorado. Atacul de atunci s-a soldat cu 12 morţi şi 70 de răniţi.