Barack Obama în Kenya. Cum l-a mustrat pe liderul de la Nairobi
Preşedintele Statelor Unite a promis că va reveni în Kenya, după ce îşi va încheia mandatul. Liderul de la Casa Albă a semnat o serie de acorduri cu omologul său de la Nairobi, însă nu l-a scutit de critici pentru corupţia din ţară şi discriminarea faţă de homosexuali.
"Sunt mândru să fiu primul preşedinte american care vizitează Kenya. Este evident că această vizită este personală pentru mine şi nu întâmplător numele meu este Barack Hussein Obama", a spus liderul de la Casa Albă.
De altfel, numele preşedintelui american pare a fi unul dintre preferatele locuitorilor din Kenya, care şi-au botezat în acest zile odraslele cu numele de Barack Obama, Michelle şi chiar Air Force One, la fel ca avionul prezidenţial.
Totodată, teatrul naţional din Kenya a repus în scenă un musical despre viaţa preşedintelui american, lansat în 2008.
Barack Obama s-a născut în Hawaii. Mama lui este americană, iar tatăl kenyan. Părinţii săi au divorţat când acesta avea doi ani.
Externe