Doi tineri din Capitală, bătuți și jefuiți în plină stradă! Suspecții au fost identificaţi
Bătuţi şi jefuiţi chiar în staţia de aşteptare. Vorbim despre doi tineri din sectorul Botanica al Capitalei, care spun că au fost agresaţi de un grup de scandalagii. Una dintre victime a rămas fără 200 de euro și 5000 de lei.
Tinerii spun că aşteptau la staţie şi au fost bătuți pentru că nu au vrut să le facă loc pe scaun agresorilor. Supărați, scandalagiii au început să îi lovească.
Polițiștii au fost chemaţi, dar nu au reuşit să dea de urma atacatorilor.
"Pe strada Salcâmilor au fost două persoane agresate. Ne-au declarat ca au fost bătute de un grup de 10 persoane care au plecat într-o direcție necunoscută. La fața locului a fost găsită în preajmă geanta uneia dintre persoane", a spus Dumitru Orlov.
Serviciul de presă al Direcției Poliție Chișinău a anunțat că majoritatea agresorilor au fost identificați. Cinci dintre ei sunt minori. Ei riscă să fie cercetați penal pentru huliganism.