VESTE PROASTĂ! Banca Naţională a Moldovei a scumpit creditele
Creditele se vor scumpi din nou. Banca Națională a majorat rata de bază cu două puncte procentuale, de la 15,5 la 17,5 la sută anual. Ultima dată, aceasta a crescut acum o lună. Decizia BNM va duce inclusiv la majorarea dobânzilor pentru depozite, spun unii experţi economici.
Este pentru a cincea oară de la începutul acestui an, când BNM majorează rata de bază. Din ianuarie, aceasta a crescut de aproximativ trei ori. În data de 1 ianuarie, rata de bază era de 6,5 la sută anual.
Experţii economici spun că această măsură a Băncii Naţionale ar putea reduce numărul creditelor acordate.
"Ratele pentru creditele atrase de persoanele fizice sau juridice vor fi mai mari.Agenţii economici vor avea mai puţini bani mijloace financiare, vor fi create mai puţine locuri de muncă, agenţii economici vor avea capacitate redusă să mărească salariile", a spus expertul economic Viorel Gârbu.
Oamenii spun că, din cauza acestor majorări, vor fi nevoiţi să ocolească băncile.