Pavel Cebanu: Va fi o sărbătoare mare când va veni Gareth Bale în Republica Moldova
Preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, Pavel Cebanu susţine că echipa naţională se poate bate de la egal la egal cu toate echipele din grupa D preliminară a Campionatului Mondial din 2018. Totodată, Cebanu susţine că va fi o adevărată sărbătoare în Moldova atunci va veni Gareth Bale la Chişinău.
Moldova va lupta pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2018 cu selecţionatele Ţării Galilor, Austriei, Serbiei, Irlandei şi Georgiei.
"Dacă noi o să avem echipă bună se poate de jucat. De spus aşa că este o favorită, care de acum se poate de spus că va câştiga grupa, nu este. Va fi greu, dar cu toate echipele se poate de jucat. Mai ales că noi cu multe dintre ele am jucat şi am câştigat. De la Austria, încă cu opt ani în urmă în grupă", a spus preşedintele FMF Pavel Cebanu.
Chiar dacă este considerată cea mai slabă echipă din grupa D preliminară, Pavel Cebanu susţine că Moldova nu va avea de loc viaţă uşoară în partida cu Georgia.
"Noi de două ori am jucat. De două ori ea ne-a bătut în al doilea. În primul noi de două ori i-am bătut. Aşa că vom juca de la egal. Georgia este o echipă foarte bună, măcar că ea a fost din a şasea urnă valorică. Noi ştim că au jucători buni. Nu de mult au jucat cu spaniolii care au câştigat în ultimele minute", a zis Pavel Cebanu.
În 2017, pe 5 septembrie, Moldova va juca cu Ţara Galilor la Chişinău. Pentru galezi evoluează unul dintre cei mai valoroşi jucători din lume, Gareth Bale. Acesta a fost achiziţionat în 2013 de Real Madrid de la Tottenham pentru o sută de milioane de euro.
"Eu cred că spectatorii noştri aşteaptă să fie sănătos şi să vină la Chişinău. Aşa că va fi o sărbătoare mare pentru fotbal", a conchis Cebanu.
Peste un an, Moldova îşi va începe aventura în preliminariile Campionatului Mondial chiar împotriva naţionalei lui Gareth Bale. Pe cinci septembrie, "tricolorii" se vor duela în deplasare cu Ţara Galilor, urmând ca pe şase octombrie să întâlnească Serbia la Chişinău.