Didier Drogba a fost prezentat la echipa Montreal Impact. Suporterii l-au primit ca pe un rege
Didier Drogba a fost prezentat oficial la echipa Montreal Impact. Suporterii canadieni l-au primit ca pe un rege pe ivorian, iar acesta a declarat că nu i-a fost greu să semneze cu Montreal, deoarece, anterior, la această formaţie au evoluat mai multe vedete.
Didier Drogba a fost prezentat fanilor în Quebec de către preşedintele lui Montreal Impact, Joey Saputo. Ivorianul va purta tricoul cu numărul 11 la noua sa echipă. În timp ce vorbea la conferinţa de presă, atacantul de 37 de ani a fost întrerupt de mai multe ori de suporteri.
"Este foarte simplu. Am vrut să joc în MLS, deoarece aici au mai evoluat şi alţi jucători ca Nesta, Di Vaio. Înainte de a semna am vorbit cu Nesta. Şi ştiu că Di Vaio a avut o perioadă extraordinară aici. El a făcut istorie. Totodată, în Montreal se vorbeşte franceza, aşa că îmi va fi mai uşor", a spus fotbalistul.
O dată ajuns în Canada, Didier Drogba a avut parte de o primire senzaţională. Zeci de fani au venit la aeroport şi au creat o adevărată nebunie.
Conducerea echipei Montreal Impact este convinsă că a realizat un transfer de zile mari prin achiziţionarea lui Didier Drogba.
"Este o zi mare pentru club şi oraş. Este extraordinar că am reuşit să obţinem semnătura lui Didier, care este un jucător de calibru, cu multă experienţă", a menţionat directorul tehnic al Montreal Impact, Adam Braz.
Presa din Statele Unite ale Americii anunţă că Drogba a semnat un contract pe trei ani şi va câştiga trei milioane de dolari pe sezon la noua sa echipă. Totodată, jurnaliştii au scris că Chicago Fire a primit o sută de mii de dolari pentru a-l lăsa să ajungă la echipa canadiană.
Montreal Impact evoluează în Major League Soccer şi ocupă locul şase în Conferinţa de Vest.