INEVITABIL! Prețul petrolului va lovi puternic în economia Rusiei
Economia Rusiei va înregistra pierderi semnificative dacă preţul petrolului va scădea sub pragul de 40 de dolari pentru un baril. De această părere sunt mai mulţi economişti, care au participat la un sondaj realizat de agenţia Bloomberg.
65 la sută dintre economiştii chestionaţi susţin că Moscova ar putea fi obligată să majoreze de urgență rata de bază de refinanţare a băncii centrale, pentru a cincea oară în acest an.
Pe de altă parte, 39 la sută dintre analişti consideră că autorităţile de la Kremlin ar putea impune controlul capitalului, la fel ca în cazul Greciei, iar oamenii ar mai putea scoate de la bancomate doar sume mici.
Cel mai negru scenariu ar fi ca statul sa naţionalizeze unele bănci din ţară, opinie enunţată de 22 la sută dintre economiştii chestionaţi.
Deprecierea preţuşui țițeiului până la 40 dolari pentru un baril ar duce la o scădere de cinci la sută a PIB-ului Rusiei anul acesta și de unu la sută în 2016.
Totodată, rubla s-ar putea deprecia, până la finalul acestui an. Astfel, un dolar ar putea costa în Rusia 65 de ruble, în timp ce unii specialişti sunt mai pesimişti şi vorbesc despre un curs de 85 de ruble pentru un dolar.
Doar unul din economiştii chestionaţi de Bloomberg susţine că sancţiunile economice impuse de ţările Occidentale ar putea fi ridicate în următorul an.
Sondajul a fost realizat în perioada 24-29 iulie.