Talent ÎNNĂSCUT! Un artist a cucerit lumea cu lucrările sale unice
Arta nu cunoaşte limite, chiar dacă ai la dispoziţie doar nişte pungi din plastic şi cutii de la băuturi răcoritoare.
O demonstrează cu succes un artist originar din Africa de Sud, care a elaborat o tehnică de lucru inedită şi se mândreşte cu faptul că lucrările sale sunt unice.
"Am vrut să fiu deosebit, să fiu observat, să atrag atenţia. În această sferă trebuie să fii special pentru a-ţi face un nume", a spus artistul plastic, Mbongeni Buthelezi.
Bărbatul în vârstă de 49 de ani a început să-şi pună în aplicare talentul încă din adolescenţă. Din cauza lipsurilor nu îşi permitea materiale scumpe, de aceea, a început să creeze obiecte de artă din materiale reciclabile.
În timp, acesta a devenit cunoscut, iar lucrările sale au fost expuse în Germania, Marea Britanie, SUA şi Australia.
El este o adevărată celebritate în ţara sa, Africa de Sud.