CFM are un nou şef! Cine va deţine interimatul până la alegerea noului director
Embed:
Întreprinderea de Stat "Calea Ferată din Moldova" are un șef interimar. Este vorba despre consilierul municipal din partea Partidului Liberal, Iurie Topală.
Informația a fost confirmată pentru Publika TV, de către noul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc.
Întreprinderea a rămas fără şef după ce Vladimir Cebotari a fost numit în funcția de ministru al Justiției.
Iurie Topală va ocupa interimatul funcției până va fi ales prin concurs un nou director al CFM.
El este şi proprietar al întreprinderii "Ruta-Prim", care administrează cele mai multe linii de autobuz şi microbuz din Capitală.