Un fost premier a creat un comitet de salvare a Ucrainei la Moscova. Care este obiectivul organizaţiei
Fostul premier ucrainean Mikola Azarov a anunțat că a creat, la Moscova, un comitet de salvare a Ucrainei. Obiectivul acestei organizații este schimbarea puterii de la Kiev.
Azarov i-a îndemnat pe ucraineni să protesteze pașnic pentru organizarea alegerilor prezindențiale, parlamentare și locale anticipate.
Membrii noului comitet îl propun pe fostul deputat al Radei Supreme, Vladimir Oleinic, pentru funcția de președinte al Ucrainei, în cazul unui scrutin anticipat.
Azarov s-a refugiat în Federația Rusă în 2014, după înlăturarea de la putere a fostului președinte Victor Ianukovici. Autorităţile de la Kiev au emis, pe numele celor doi, mandat de arestare.
Ei sunt acuzați de deturnarea a aproape opt milioane de euro. Mai mult, Azarov se află pe lista persoanelor vizate de sancțiunile impuse de Uniunea Europeană.