Enoriaşii din Cojuşna protestează împotriva unei decizii a Mitropoliei Moldovei
Protest în loc de slujbă. S-a întâmplat la Cojuşna, unde zeci de enoriaşi au blocat şi în această dimineaţă accesul în Biserica din localitate pentru noul paroh al locaşului sfânt.
Creştinii au protestat în acest fel împotriva deciziei Mitropoliei Moldovei de a schimba preotul din sat. Recent, Mitropolitul Vladimir i-a dat dreptul protopopului de Străşeni, Victor Mihalache, să oficieze, temporar, slujbe religioase la Biserica din localitate.
Unii enoriaşii din Cojuşna spun că nu vor ca slujbele de la biserica din localitate să fie oficiate de noul preot. Alţi enoriaşi susţin, totuşi, numirea noului preot, deoarece precedentul părinte ar fi păcătuit.
Scandalul de la Cojuşna a început acum câteva zile. Preotul satului a fost suspendat din funcţie în baza unei decizii a Mitropolitului, după ce mai mulţi enoriaşi s-au plâns de comportamentul acestuia. Părintele Chiril a negat toate acuzaţiile.