Moldoveni întorşi din drum spre UE şi Rusia! Situaţia la frontieră în ultimele 24 de ore
Embed:
Cinci moldoveni au fost întorși de la granița cu Uniunea Europeană, iar unul a fost expulzat de pe teritoriul statelor comunitare. Sunt datele din ultimele 24 de ore, prezentate de Poliția de Frontieră.
De asemenea, la doi cetățeni moldoveni le-a fost refuzat accesul în Federația Rusă.
Tot în ultimele 24 de ore, trei persoane căutate de poliţie au fost reținute la trecerea hotarului, iar altele opt au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit Poliției de Frontieră, în ultima perioadă, se atestă o creștere semnificativă a fluxului de persoane și a vehiculelor, în special la punctele de trecere moldo-române.