PERCHEZIȚII LA BĂLȚI! Ce caută ofiţerii de urmărire penală în birourile Universităţii "Alecu Russo"
Perchiziţii la Universitatea de Stat ''Alecu Russo'' din Bălţi. Ofiţerii de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliţie din oraş au descins în birourile conducerii instituţiei de unde au ridicat mai multe acte. Potrivit lor, rectorul universităţii şi unul dintre adjuncţii lui sunt bănuiţi că ar fi cheltuit ilegal bani din bugetul instituţiei de învăţământ.
Prorectorul Universității ''Alecu Russo'' Gheorghe Neagu a declarat că în ultimele zile au avut loc mai multe controale în incinta instituției. Alte detalii însă a refuzat să ofere.
"Nu comentez deoarece nu am informaţia corespunzătoare. Dacă dânşii comentează nu au decât să o facă", a spus Gheorghe Neagu.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie din Bălţi a pornit o cauză penală pentru delapidare de bani, fără a spune, deocamdată, care este suma prejudiciului.
"Din probele deja acumulate sunt suspiciuni că faptele date au fost comise şi inclusive de către rectorul universităţii Gheorghe Popa, cât şi de prorectorul Balanici Alexandru. La moment se desfăşoară acţiuni de urmărire penală necesare pentru elucidarea circumstanţelor", a precizat ofiţerul de urmărire penală IP Bălţi, Alexandru Bejenari.
Solicitat de Publika TV, rectorul univesităţii, Gheorghe Popa, a declarat că va comenta subiectul după ce va reveni din concediul de boală. Iar prorectorul Alexandru Balanici nu a fost de găsit.
- Studenţii Universităţii "Alecu Russo" din Bălţi şi-au ridicat carnetele. Noii studenţi îşi doresc burse mari şi profesori buni
- Caravana "Europa pentru fiecare", la Universitatea Alecu Russo din Bălţi. Ce întrebări îi frământă pe tinerii studioși
- TOPUL celor mai prestigioase universităţi din lume. Pe ce locuri se află instituțiile din Moldova