MILIOANE DE LEI pentru a oferi pacienţilor investigaţii medicale GRATUITE! Cine sunt beneficiarii
Centrul Naţional de Diagnostic va primi suplimentar şase milioane de lei pentru acest an. Asta deoarece nu mai are bani pentru a oferi servicii gratuite de investigaţii.
Administraţia instituţiei medicale a anunţat însă că această sumă nu este suficientă. În replică, reprezentanţii Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) le-au sugerat conducătorilor centrului să gestioneze corect banii.
Potrivit administraţiei Centrului Republican de Diagnostic, în acest an s-au scumpit consumabilele şi materialele utilizate pentru efectuarea diagnosticelor şi analizelor de laborator. Majorările de preţuri nu au fost însă luate în calcul de către CNAM, care a aprobat pentru 2015 un buget 51 de milioane de lei, din necesarul de 75 de milioane de lei.
"Am programat mai devreme introducerea metodelor noi, procurarea tehnicii medicale noi. Şi, deşi am primit promisiuni că vom fi susţinuţi în volum mai mare, compania ne-a oferit o sumă neînsemnată", a afirmat directorul general al Centrul Republican de Diagnostic, Andrei Testimiţanu.
Potrivit CNAM, Centrul Republican de Diagnostic a cheltuit pentru primele şase luni ale anului cu peste 11 milioane de lei mai mult decât a fost planificat.
"Au fost primiţi mai mulţi pacienţi decât cei care erau programaţi în conformitate cu listele de aşteptare. Este un management corect sau nu, va stabili comisia care va examina de luni această situaţie", a opinat vicedirectorul CNAM Iurie Osoianu.
Investigaţiile ficatului şi ale sistemului gastrointestinal sunt cele mai solicitate de către medicii de familie. Acestea costă în jur de 250 de lei. În acelaşi timp, pentru alte examene medicale importante pacienţii trebuie să achite până la 5.000 de lei".
În aceste condiţii, bolnavii sunt nevoiți să plătească pentru servicii care, în mod normal, trebuie să fie gratuite.
Medicii de familie spun vor programa pacienţii la alte centre medicale, contractate de CNAM.
"Acum posibil pacienţii vor aştepta tomografia până la o lună, iar investigaţiile de rezonanţă magnetică cred că o să fie mai mult de trei luni", prognozează medicul de familie Veronica Trofimov.
Centrul Republican de Diagnostic a anunţat că de investigaţii gratuite vor beneficia pacienţii care s-au programat până în data de 1 august, dar şi cei în stare gravă.