ANCHETA în cazul pacienţilor care şi-au pierdut parţial vederea: Ce arată primele rezultate
Orbirea temporară a pacienţilor de la Spitalul "Sfânta Treime”, în urma operaţiilor de cataractă, nu a fost provocată de infecţie. Cel puţin asta arată rezultatele testelor făcute de Centrul Municipal de Sănătate Publică.
"Rezultatele arată că sunt sterile toate probele care au fost evaluate. Deci, în concluzie, putem să spunem că nu a fost o infecție nozocomială care a provocat aceste complicații", a comentat Luminiţa Suveică, directorul Centrului Municipal de Sănătate Publică.
Reprezentanții Ministerului Sănătății urmează să stabilească dacă problemele de vedere ar fi fost provocate de vreo substanţă chimică, utilizată la dezinfectarea instrumentelor medicale.
La mijlocul lunii iulie, 12 pacienţi au suportat operaţii de cataractă. La scurt timp, zece dintre ei au suferit complicaţii. Procuratura a intentat un dosar penal pentru încălcare din neglijență a metodelor de acordare a asistenței medicale.