Mai puţin porumb şi floarea-soarelui. Vremea de afară îi alarmează pe agricultori
Mai puţin porumb şi floarea-soarelui din cauza secetei. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a revizuit prognoza recoltei pentru acest an. Producţia de floarea-soarelui ar putea ajunge, astfel, la cel mult 1,3 tone la hectar, cu 0,3 tone mai puţin decât prognoza anterioară.
Temperaturile înalte şi lipsa precipitaţilor a compromis şi producţia de porumb. În acest an se aşteaptă o recoltă de până la 2,3 tone la hectar, cu 0,5 tone mai puţin.
Anul trecut, meteorologii estimau o productivitate de floarea-soarelui şi porumb de 1,8 tone şi, respectiv, 3,5 tone la hectar.
Ieri, preşedintele Uniunii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli, Alexandru Slusari a declarat că autoritățile trebuie să instituie stare de urgență în agricultură.
Potrivit lui, din cauza secetei, culturile agricole din grupa a doua cum sunt porumbul, sfecla de zahar, soia și floarea soarelui au fost compromise în proporţie de 50 la sută, comparativ cu anul trecut.
La capătul puterilor. Unii fermieri cer STARE DE URGENŢĂ în agricultură
Economie