Pedofil RATAT la Botanica. Părinţii deja i-au postat poza pe reţele de socializare
Mai multi părinţi din sectorul Botanica al Capitalei trag un semnal de alarmă. Ei spun că un bărbat necunoscut umblă prin curţile blocurilor şi ademeneşte copiii să meargă cu el. Acesta le promite micuţilor bani şi dulciuri, dacă aceştia îl vor asculta şi vor face tot ce li se cere. Speriaţi, părinţii au depus o plângere la poliţie.
Un copil a povestit că un bărbat necunoscut l-a chemat în scara blocului: "El a venit lângă mine, mi-a propus 10 lei. Îi căuta pe doi băieţi, îmi spunea, hai să îmi spui unde anume locuieşte, uşa. Ne-a invitat la el în sala de sport să ne înveţe nu ştiu ce."
"El încă le propunea la alţi băieţi să meargă la o sală de antrenamente. Spunea că să ne antrenăm, propunea bani, îngheţată"
Părinţii susţin că bărbatul a reuşit să ademenească un copil, dar când a observat că este urmărit l-a lăsat să plece:
"Copilul a alergat din bloc şi tremura. El mi-a spus că un bărbat îi propune bani şi îngheţată, dacă noi cu el vom merge în blocul de locuit. Eu cu vecina am mers după bărbat, el deja mergea cu un alt băiat. El a observat că noi îl urmărim şi băieteţul a plecat."
"Aici în ogradă erau mai mulţi copii cu vârsta cuprinsă între 7-12 ani. Şi s-a apropiat un bărbat de aproximativ 40 de ani. Eu m-am apropiat de el, m-am prezentat, dar el nu şi-a spus numele. Pe urmă eu am văzut cum el cu un băiat, pe nume Vlad, a plecat în direcţia unui magazin şi a scos portmoneul, telefonul, a înregistrat ceva"
Părinţii au depus o plângere la poliţie şi au publicat fotografia bărbatului pe reţelele de socializare. Oamenii legii susţin că investighează cazul.
Deși polițiștii au refuzat să comenteze această situaţie pentru Publika TV, aceștia au declarat pentru site-ul deschide.md că acest caz este investigat și urmează să fie stabilită identitatea persoanei. Psihologii susțin că până la 12 ani, copiii nu trebuie să fie lăsați nesupravegheați.
Psihologul Ana Niculăeş susţin că părinţii trebuie să le explice copiilor pericolele care pot apărea atunci când discută cu o persoană necunoscută: "Este foarte important ca părinţii să explice copiilor că ei au dreptul să se protejeze. În momentul în care o persoană străină îi abordează, ei au tot dreptul să strige, să ceară ajutor în momentul în care îi fac să se simtă inconfortabil."
Specialiştii mai spun că părinţii trebuie să interzică micuţilor să accepte daruri din partea necunoscuţilor.
- Febra pregătirilor pentru şcoală a început! Părinţii sunt deja în căutarea vestimentaţiei şi a rechizitelor
- SCANDAL în plină noapte! Câţiva indivizi s-au dat în spectacol la Inspectoratul Botanica (VIDEO)
- De necrezut! Un tânăr din Găgăuzia, GOL PUŞCĂ în camera de audieri la Inspectoratul Botanica (VIDEO)