Usain Bolt şi-a apărat titlul în cursa de o sută de metri la Campionatul Mondial din Beijing
Usain Bolt şi-a apărat titlul în cursa de o sută de metri la Campionatul Mondial din Beijing. Jamaicanul este imbatabil în această probă din 2007.
Usain Bolt a demonstrat încă o dată că este cel mai rapid om din lume. Jamaicanul a cucerit o nouă medalie de aur la proba de 100 de metri, după ce a trecut linia de sosire în 9,79 de secunde, acesta fiind cel mai bun rezultat din acest an al sportivului de 29 de ani.
Pe locul al doilea la Campionatul Mondial de Atletism din China, la o singură sutime în urma învingătorului, a încheiat americanul Justin Gatlin, care dominase în acest an cursele în care luase startul, iar pe locul trei, la egalitate, au fost americanul Trayvon Bromell şi canadianul Andre De Grasse, ambii cronometraţi în 9.92.
În a doua zi de concurs Spania a câştigat prima medalie de aur. Miguel Angel Lopez s-a impus în cursa de 20 de kilometri marş masculin, cu un timp de o oră, 19 minute şi 14 de secunde. Distincţia de argint a fost cucerită de chinezul Wang Zhen, în timp ce bronzul i-a revenit canadianului Benjamin Thorne.
În proba de aruncare a ciocanului, Pawel Fajdek îşi continuă parcursul de vis din ultimii doi ani. Polonezul a cucerit titlul mondial cu un rezultat de 80,64 de metri, în timp ce rivalii săi nici nu au reuşit să treacă de 80 de metri.
Surpriza zilei a fost produsă de Joe Kovacs, în proba de aruncare a greutăţii. Americanul a cucerit aurul în faţa campionului mondial în exerciţiu, David Storl. Kovacs a câştigat titlul mondial cu un rezultat 21,93 de metri, cu 19 centimetri mai mult decât Storl.