Rezultat excelent pentru sportul autohton! Oleg Tarnovschi, vicecampion mondial la proba de canoe
Performanță incredibilă pentru sportul moldovenesc! Ucraineanul naturalizat, Oleg Tarnovschi a cucerit titlul de vicecampion mondial în proba de canoe 500 de metri, la Campionatele Mondiale de kayak-canoe desfășurate în Italia.
Oleg Tarnovschi a ajuns la finiș într-un minut, 51 de secunde și 67 sutimi de secunde, cu o întârziere de 666 miimi de secunde față de câștigătorul medaliei de aur, cehul Martin Fuksa.
Medalia de argint câștigată de către Oleg Tarnovschi este cea mai importantă performanță reușită de către acesta în concursurile de seniori.
Cu o zi mai devreme, fratele lui Oleg Tarnovschi, Serghei a câștigat medalia de bronz la proba de canoe simplu 1000 de metri.
Datorită celor două medalii cucerite de către frații Tarnovschi, țara noastră s-a clasat pe locul 21 în clasamentul final pe medalii la competiția desfășurată la Milano.